Astăzi, 27 Decembrie, în a treia zi de Crăciun, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Toplița.

Înainte de începerea Sfintei Liturghii, fratele Ovidiu, viețuitor în Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” a fost tuns Rasofor primind numele de Astion.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a spus: „Sfântul Arhidiacon Ștefan făcea parte din cei șapte diaconi hirotoniți de Sfinții Apostoli: „Iar Ștefan, plin de har și de putere, făcea minuni și semne mari în popor.” (Fapte 6;8). Motivul pentru care iudeii au intrat în conflict cu el. Martorii mincinoși spuneau că a hulit împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu. Rezultatul? L-au dus la judecata sinedriului în fața judecătorului Caiafa care l-a judecat pe Mântuitorul Iisus Hristos. În sinedriu a ținut un cuvânt convingător demonstrând că Iisus Hristos este Mesia cel mult așteptat. Învinuindu-l că hulește, l-au scos din cetate și l-au ucis cu pietre, pe când îl ucideau el se ruga: „Doamne Iisuse nu le socoti lor păcatul acesta! Și zicând acestea a murit!” (Fapte 7;60). A devenit primul martir creștin. Scriitorul Tertulian spune : „Sângele mucenicilor este sămânță pentru alți creștini.” Jertfa Sfântului Ștefan și a altor Sfinți mucenici a înmulțit numărul creștinilor. De ce? Pentru că cei ce mureau mărturiseau convingerea pentru care se jertfeau. Credeau cu tot sufletul în Mântuitorul Iisus Hristos, iar credința înlătura de la ei lașitatea și frica.”

La sfârșitul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți.