Astăzi, 7 Octombrie 2018, în Duminica a XX-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinții 40 de Mucenici” din Comuna Ciumernic, protoieria Buzăul Transilvan județul Covasna.

Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură a spus: „Acest „nu mai plânge” (Luca 7;13) este cheia Evangheliei de astăzi. În cetatea Nain intră Marele Învățător și Taumaturg, se uită cu milă și drag la văduva care era înconjurată de mulțime multă și îi spune: „Nu mai plânge! ” Ne găsim în fața fenomenului morții, ne este frică de moarte pentru că ea nu este naturală, căci nu a fost creată de Dumnezeu. Adam în Rai nu a ascultat, nu s-a supus, nu s-a smerit și a dobândit o libertate care a fost folosită prost, aducătoare de suferință și de moarte. Mântuitorul Hristos a trecut în lumea de Dincolo, S-a atins de năsălie și a vorbit cu mortul, El este Stăpânul celor morți și a celor vii, a strigat: „Tinere, ție îți zic, scoală-te!”, conform Evangheliei după Luca tânărul s-a ridicat, a început să vorbească iar Domnul l-a dat mamei sale. Mântuitorul Hristos și-a arătat Slava Dumnezeirii Sale.”

La sfârșitul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a hirotesit Iconom Stavrofor pe Părintele Paroh Lihor Claudiu și a binecuvântat pictura efectuată în pridvorul Sfintei Biserici. Răspunsurile la strana au fost date de către un grup de studenți de la Facultatea de Teologie „ Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.