Ca urmare a rodnicului parteneriat cultural existent între Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei și Despărțământul ASTRA Covasna-Harghita, în ziua de 19 mai 2018, la Centrul Eparhial Miercurea Ciuc, la ora 11:00, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei s-a desfășurat Ediţia a II-a a Colocviului „Lideri ai comunității românești din județul Harghita – apărători ai Bisericii strămoșești și ai Neamului românesc”.

Lucrările evenimentului au fost coordonate de Preasfințitul Părinte Andrei, Dl.Prof. Dr. Ioan Lăcătușu și Doamna Profesoară Irina Groza.

În cadrul evenimentului cultural s-a realizat omagierea a nouă lideri intelectuali și spirituali ai comunităților românești din Județul Harghita, ctitori de neam și ceată a iubitorilor de neam românesc, ai zonelor unde și-au desfășurat activitatea, au trăit, iar mai apoi au adormit întru gândul primirii unei răsplătiri cerești pentru jertfelnicia vieții și faptelor lor.

Pentru a accentua importanța cadrului omagiativ, în debutul prezentărilor, Preasfințitul Părinte Episcop Andrei, împreună cu Secretarul Eparhial, din cadrul Centrului Episcopal, a oficiat slujba de pomenire pentru odihna sufletelor adormiților în Domnul, personalități locale, pomenite în cadrul Colocviului.

A urmat comunicarea D-lui Profesor Dr. Ioan Lăcătușu – ”Aspecte specifice ale formării și activității liderilor comunității românești din județele Covasna și Harghita, în istorie și contemporaneitate”.

Apoi au fost susținute referate cuprinzând prezentarea principalelor repere biografice ale următoarelor personalități românești din județul Harghita: Preotul Paroh Ilie Pintea, slujitor la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Toplița – prezentat de Pr. Petru Cătinean; Preotul Ioan Crăciun, Protopop de Miercurea Ciuc – prezentat de prof.Vali Pop; Publicistul Vasile Avram, profesor universitar, scriitor și etnolog – prezentat de jurnalist Mihail Groza; Profesoara Aurelia Cornelia Stan – prezentat de prof. Constantin Costea; Profesorul și publicistul Petru Ţepeluş – prezentat de prof. Ion Proca; Învăţător Bucur Bucur, directorul Școlii Generale Livezi Ciuc – prezentat de prof. Doru Dobreanu; Profesorul și cercetătorul Constantin Hârlavprezentat de prof. Stelian Busuioc; Eugenia şi Vintilă Rusu, învățători la școala din comuna Voșlobeni – prezentat de Alexandra Ţifrea, nepoată; profesorul și poetul Eugen Buzoianu – prezentat de prof. Nicolae Bucur.

Un punct important al comunicărilor s-a concretizat în intervențiile ale participanților, precum și ale membrilor din familiile celor enunțați.

De asemenea s-a realizat și o expoziție cuprinzând fotografi și cărți ale celor comemorați.