În data de 17 august a.c., cu binecuvântarea Preasfințitului nostru Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și la inițiativa P.C. Părinte Protopop de Sfântu Gheorghe, Teodor-Florian Mocanu, a avut loc prima activitate socială din cadrul proiectului intitulat „Dăruind sânge, vei dobândi viață veșnică!” inițiat anul acesta la nivelul Protopopiatului Ortodox Sfântu Gheorghe, ce a constat într-o campanie de donare de sânge la centrul de transfuzii din municipiul Sfântu Gheorghe.

Au participat la aceasta campanie umanitară 8 preoți si 2 doamne preotese. Mulțumim Mântuitorului nostru Iisus Hristos care ne-a dat dovadă de jertfă supremă prin vărsarea Dumnezeiescului Său sânge pe Cinstita si de viață făcătoarea Cruce, căci ne-a dăruit sănătate ca din sănătatea noastră să putem și noi oferi celor aflați în suferință și care au nevoie de sânge ca materie care ne întreține viața.

Intenționăm ca și pe viitor (odată la 3 luni), în zilele în care vom avea programate ședințele lunare protopopești, să organizăm astfel de campanii de donare de sânge la nivel de Protopopiat. Îndemnul de a dona se va difuza  prin intermediul preoților Protopopiatului Sfântu Gheorghe în parohiile pe care le păstoresc și pentru credincioșii noștri buni, cu conștiința că prin jertfa mică a unuia se poate chiar salva o viață.

                                                                                                A consemnat,

P.C. Părinte Protopop,

Teodor-Florian Mocanu

© Episcopia Covasnei și Harghitei