În fiecare an, Mănăstirea de la Sita Buzăului din Județul Covasna adună cler și popor pe „Taborul Episcopiei Covasnei și Harghitei” când își prăznuiește hramul. Anul acesta bucuria obștii monahale și a credincioșilor a fost întreită prin prezența a trei ierarhi, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, care au slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurați de un sobor de preoți și diaconi în prezența a numeroși credincioși. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii Înaltpreasfinția Sa a acordat Crucea Șaguniană pentru clerici, Preacuviosului Părinte Ghenadie Trif, duhovnicul mănăstirii, iar Crucea Șaguniană pentru mireni primarului Comunei Sita Buzăului, Stoica Nicolae și ctitorilor Sfintei Mănăstiri, familiei Muscalu Gheorghe și Maria. În încheiere Ierarhul locului a mulțumit celor doi ierarhi, clerului slujitor și credincioșilor prezenți la hramul Sfintei Mănăstiri.

Răspunsurile la strană au fost date de viețuitoarele Mănăstirii.

Foto credit: Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu