Joi, 8 Februarie 2018, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu stareții și duhovnicii din cadrul Eparhiei cu ocazia Sinaxei Monahale.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, la Centrul Eparhial, a avut loc Sinaxa Monahală Eparhială a Episcopiei Covasnei și Harghitei unde au fost prezenți stareții și starețele din cele doua județe, Covasna și Harghita.

Tematica Sinaxei monahale a avut ca punct central Centenarul Marii Uniri, iar cu acest prilej au fost prezentate referate pe această temă: „Monahismul românesc și importanța lui în făurirea Unirii” și „Unitatea monahală, consecință a neamului românesc.” Referate susținute de către ierodiaconii Hrisostom și Dionisie. În cadrul Sinaxei s-au discutat și probleme legate de disciplina viețuitorilor Sfintelor Mănăstiri și administrative gospodărești.