În Duminica Cananeencei Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghii înconjurat de un sobor de preoți și diaconi la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a spus credincioșilor: „Într-una din zilele activității Sale publice, Mântuitorul Hristos ajunge în părțile Tirului și ale Sidonului, ținut din Fenicia Siriei. Mântuitorul Iisus nu s-a dus în ținutul acela întâmplător, evanghelistul Matei ne atrage atenția că o mamă îndurerată îl întâmpină pe Iisus pe cale, era păgână, închinătoare la idoli, disprețuită de evrei. Vestea despre faptele minunate de către Învățătorul a ajuns și la cunoștința ei. Copleșită de durere, când trece Iisus strigă: „Ai milă de mine Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de un diavol” (Matei 15, 22). Modul de adresare este foarte interesant, îi dă un titlu mesianic, Fiul lui David. Iisus o ignoră, pare insensibil la strigătul ei, se face că nu o aude, era strigătul unei mame pline de durere aflate în nevoi. Ea continuă să-L urmeze și să-L roage să o ajute. Nedumeriți de atitudinea Învățătorului lor, apostolii îl roagă: „Dă-i drumul că strigă în urma noastră” (Matei 15, 23). Apostolii se temeau de ceea ce se petrecea cu ei pe pământ străin, oameni mulți în jurul lor, strigătul unei femei, posibile reacții dure venite la adresa lor, ca evrei dat fiind disprețul acestora față de păgâni. Apostolii se vedeau străini, singuri și fără siguranță pe un pământ străin, păgân, pe toate Iisus nu le lua în calcul, dar le dă un răspuns: „Nu sunt trimis decât la oile cele pierdute ale casei lui Israel” (Matei 15, 24). Auzind acestea apostolii se gândeau, ne place de Învățătorul nostru, este un adevărat iudeu, a venit doar pentru noi, dar se întreba, ce căutăm noi aici? Femeia vine, cade la picioarele lui Iisus și îi zice: Doamne ajută-mă! Ce gesturi liturgice frumoase, cade în genunchi, se închină și se roagă, deși până acum, Iisus nu a vorbit cu ea, îi rostește cuvinte grele ca de gheață: „Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor” (Matei 15, 26). În acest context, copii înseamnă israeliții, iar câinii oamenii necurați, păgânii. Femeia are o logică tare deși a fost ofensată, jignită, ea nu cedează. Crede în continuare în doctorul care poate să-i vindece copila: „Așa este Doamne, dar și câinii mănâncă din firimiturile ce cad de la masa stăpânilor lor” (Matei 15, 27). Mântuitorul vindecă fata de boală și o eliberează de diavol zicându-i: „O femeie, mare este credința ta, fie ție precum voiești. Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela” (Matei 15, 28). Mesajul evangheliei de astăzi este următorul: Și păgânii pot fi poporul lui Dumnezeu și beneficiarii darurilor Lui, dacă cred în El. Să nu îi mai judecăm pe cei din jurul nostru ci să ne rugăm mai mult lui Dumnezeu pentru ei, Dumnezeu nu refuză pe nimeni ci doar ne amână.”

Răspunsurile la strană au fost date de corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale.

© Episcopia Covasnei și Harghitei /  Arhid. Alexandru Moroianu