Astăzi, în Duminica a 3-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Episcopal „Sfinții Apostoli Petru, Pavel și Andrei” din Miercurea Ciuc.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a spus: „Evanghelia de astăzi ne arată care este deosebirea între verbele a te îngriji și  a te îngrijora. A te îngriji este noțiune elementară a fiecărui om, grija pe care trebuie să o avem față de condiția noastră materială. A ne îngrijora este grija care devine povară, obsesie prioritară care duce de multe ori la disperare. Tâlcul evangheliei de astăzi este deosebirea dintre trup și suflet. Trupul este trecător, iar sufletul este nemuritor. Sufletul este rațional, pentru că este scânteia dumnezeiască așezată în chipul de lut – trup. De aceea sufletul este luminătorul trupului. Dacă faci din suflet trup nu ai lumină în viața pământească. Cuvântul lui Dumnezeu este izvor de apă vie care nu mai poate fi luat înapoi. Tot ceea ce ne îngrijorează sunt darurile lui Dumnezeu care nu pot fi luate înapoi. De aceea să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate acestea ni se vor adăuga nouă”.

Preasfinția Sa a sfințit o copie a icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula din Județul Cluj care a fost așezată spre închinare credincioșilor în Sfânta Biserică.

Răspunsurile la strană au fost date de un grup de maici de la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc.

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Alexandru Moroianu