În contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox în Patriarhia Română, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, tineri din Câmpulung Moldovenesc și Covasna și-au dat mână peste munți la poalele Cetății Zânelor, Orașul celor 1000 de izvoare din Ținutul Căciularilor, fiind protagoniștii unei acțiuni cultural – spirituale de mare încărcătură simbolică.

Coordonați de profesoara Marcela Norocel, împreună cu preoții Ilie Macar, profesor la Seminarul Teologic Liceal-Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”- Suceava şi preot paroh la Parohia „Sf.Nicolae” şi Constantin Norocel, preot slujitor la Parohia ,,Nașterea Maicii Domnului”,ambele parohii din Câmpulung Moldovenesc, un număr de 36 de copii și tineri care reprezintă grupul vocal ,,Vlăstarele Rarăului”, organizați de Asociația „Frăția Ortodoxă – Sfinții Apostoli Andrei și Filip”, au prezentat pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, spectacolul ,,Hora bucuriei”, înfrățindu-se astfel cu cei 25 de copii membri ai grupului vocal ,,Sfântul Ioan Valahul”, coordonat de preotul Cristian-Anthonio Pintrijel, de la Capela Spitalului de Recuperare Cardiovasculară din Covasna.

Pe fondul entuziasmului mărturisitor al afirmării tradițiilor locale în spiritul ortodoxiei românești, cele două grupuri au interpretat cântări religioase din perioada pascală, cântece patriotice și piese folclorice, împletite cu prelucrări artistice dedicate vârstei copilăriei, dar mai ales „copilului din noi”, pe care suntem invitați să îl redescoperim în fiecare clipă și mai ales să îl ocrotim ca pe un firesc ontologic.

La finalul programului cultural-artistic susținut într-o ambianță plină de bucuria reîntâlnirii cu vârsta copilăriei, tinerii bucovineni și ardeleni s-au prins în ,,Hora Unirii”, iar coordonatorii lor au pecetluit actul de înfrățire și colaborare între cele două comunități românești.

Preocuparea slujitorilor Bisericii, în colaborare cu Școala, pentru formarea spiritual – culturală și educativ – patriotică a tinerelor vlăstare ale neamului nostru românesc, este exprimată concis în Acordul de înfrățire și colaborare semnat: „Ȋn contextul unei societăţi care se schimbă mereu, apărând modificări de formă şi de fond, învăţământului românesc și misiunii Bisericii în rândul tinerilor trebuie să li se acorde o nouă perspectivă asupra funcționării și dezvoltării pe plan cultural, spiritual și educațional. Educaţia interculturală și religioasă a vremurilor noastre trebuie să vizeze mai întâi dirijarea interesului tinerilor înspre teritorii spirituale inedite, altele decât cele încetăţenite. În acest sens, respectarea tradiţiilor populare și a valorilor spirituale au un rol deosebit în relaţiile interumane. Capacitatea de a lega prietenii între persoane din zone diferite ale țării, bazate pe sinceritate, încredere reciprocă, altruism, pasiuni şi interese comune, nu este doar ilustrarea frumuseţii caracterului uman, ci și evitarea pericolului ca omul să se transforme dintr-o fiinţă socială într-una robotizată, însingurată și intolerantă.

Prin urmare, prietenia este astăzi pentru oameni ceea ce este ecologia pentru natură, şi, ca şi în cazul degradării mediului natural, degradarea relaţiilor interumane nu este conştientizată încă pe deplin. Cunoaşterea diferitelor aspecte ale vieţii din teritorii diferite, stabilirea de relaţii sincere, între tinerii din zona Câmpulungului Moldovenesc şi cei din zona Covasnei, sunt argumente ce susţin această cooperare. Ambele părți consideră ca fiind deosebit de util și necesar schimbul de experiență în domenii ca educație, religie și folclor.

În acest context, fiecare parte își declară disponibilitatea de a identifica și dezvolta căi de cooperare și de a cointeresa o arie cât mai largă de participanți, dar în același timp, părțile trebuie să promoveze și să dezvolte aceste valori.”

O zi a Bucuriei, a copilului din noi, o zi simbol a îmbrățișării românilor uitați de către „domnii acestor vremi” de către urmașii vrednici ai lui Dragoș Vodă, Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare!

 

A consemnat Pr. Cristian-Anthonio Pintrijel, Preot misionar de caritate la Capela Spitalului de Recuperare Cardiovasculară din Covasna