Clerul din Episcopia Covasnei și Harghitei s-a întrunit joi, 3 noiembrie 2022, în cadrul Conferinței preoțești de toamnă, eveniment care s-a desfășurat sub președenția Preasfințitului Părinte Andrei, Chiriarhul eparhiot.

Lucrările administrative au fost precedate de săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, în soborul lărgit, a tuturor slujitorilor Sfintelor Altare din cele două județe. Pentru a marca acest moment duhovnicesc din viața Episcopiei, a fost invitat Pc. Prof. Dr. Arhid. Ioan I. Ică Jr., de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Ier. Andrei Șaguna” din Sibiu, care a susținut un bogat cuvânt de învățătură privind textul pericopei evanghelice după Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, prin care a descris contextul religios, istoric și social în care Mântuitorul Hristos și-a desfășurat activitatea Sa pământească, mântuitoare, precum și implicațiile dumnezeiești ale acesteia în rândul celor care ar fi trebuit să fie luminători ai poporului evreu.

După otpustul Sfintei Liturghii, în același spațiu eclezial a avut loc conferința dedicată Anului omagial, moderată de Preasfințitul Părinte Andrei, care a introdus pe cei aflați de față în epoca de aur a bisericii, amintind de necesitatea viețuirii duhovnicești a clerului în vederea împlinirii îndemnului scripturistic din Sfânta Evanghelie după Matei: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea feței tuturor oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Matei 5, 16). În continuare părintele profesor a realizat un medalion complex asupra vieții și operei sfinților isihaști, cu precădere asupra Sfântului Simeon Noul Teolog, ucenicul Cuviosului Simeon Evlaviosul, sintetizând caracterul ascetic și mistic al trăirii acestuia, esență care l-a ajutat să ajungă la vederea luminii necreate a lui Dumnezeu.

Întrunirea a avut loc în Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, cu hramurile „Sf. Ier. Nicolae” și „Acoperământul Maicii Domnului”, iar răspunsurile liturgice au fost date de corala preoților eparhiei și de către viețuitoarele Sfintei Mănăstiri de la Catedrala Episcopală.

Sectorul Cultural

Foto credit: Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu