În Duminica a 11-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a spus credincioșilor: „Parabola aceasta cu pilda datornicului nemilostiv a fost rostită în contextul în care Sfântul Apostol Petru l-a întrebat pe Mântuitorul: „Doamne, de câte ori va greși față de mine fratele meu și-i voi ierta lui? Oare până de șapte ori? Și Iisus i-a zis: Nu zic ție până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte” (Matei 18; 21-22). Petru a rămas surprins de acest răspuns. Numărul 7 simboliza la evrei plinătatea, iar de 70 de ori câte 7 era număr fără limită, la nesfârșit. Învățătorul și-a dat seama cât de greu este cuvântul Lui, cât de greu este acceptat. De aceea rostește această pildă simplă, i-a explicat să poată fi aplicat și rostește pilda cu împăratul care a voit să se socotească cu slugile sale. A vrut să facă socoteală a bugetului său. Să știe ce fac datornicii lui. Avea un datornic cu 10.000 de talanți, o sumă uriașă imposibil de a fi returnată. Sluga vine în fața stăpânului și face câteva gesturi liturgice. Cade în genunchi, i se închină și-l roagă să-i îngăduie și îi va plăti datoria. La rugat stăruitor cu insistență, cu lacrimi în ochi, iar stăpânul slugii aceleia i s-a făcut milă de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria. Urmează o scenă cutremurătoare, sluga aceea ieșind de la stăpân a găsit un coleg de-al său care îi datora 100 de dinari, mai puțin cât costa o zi de lucru la evrei. Punând mâna pe el îl sugruma zicându-i: „Să-mi plătești datoria!” Această slugă iertată de stăpân nu a avut urechi de auzit strigătul colegului, nici inimă de unde să se reverse milă. La dus si l-a aruncat în închisoare până ce va plăti totul. Ceilalți colegi nu rămân indiferenți la cele întâmplate de aceea i-am putea numi al patrulea personaj care intră în acțiune. Ei au văzut cruzimea și neomenia slugii iertate de stăpân, s-au întristat foarte tare și-au mers și l-au reclamat stăpânului ce a făcut cu colegul său. Stăpânul a rămas indignat văzând că s-au supărat foarte tare celelalte slugi și mâniindu-se l-a dat chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Această sentință a fost dură dar corectă cu omul nedrept și neomenos. Concluzia Evangheliei de astăzi: „Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă dacă nu veți ierta fiecare fratelui său din inimile voastre” (Matei 18; 35). Noi iertăm cu măsură dar vrem iertare nelimitată. De aceea sentința din Sfânta Evanghelie ni se va aplica tuturor pentru că avem „colegi” care nu suportă nedreptatea.”

Răspunsurile la strană au fost date de către Corala Pocrov a Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc.

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Alexandru Moroianu