În anul 2024, proclamat drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, mai multe comunități parohiale, atât din zone urbane cât și rurale, din cadrul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, s-au angajat activ în ediția a XVI-a a concursului catehetic național, denumit „Hristos – Cuvântul care vindecă”. 

Acest concurs face parte din amplul program catehetic național „Hristos împărtășit copiilor”. Datorită colaborărilor stabilite cu instituții educaționale, culturale și diverse companii implicate în comunitățile euharistice locale, parohiile participante la concurs au demarat o serie de proiecte special concepute pentru a răspunde tematicii concursului. 

Aceste inițiative, duse la bun sfârșit prin eforturile conjugate ale bisericii și ale instituțiilor de învățământ, au oferit copiilor și tinerilor participanți, sub îndrumarea preotului paroh și a cadrelor didactice, oportunitatea de a explora modurile în care credincioșii zilelor noastre pot empatiza și ajuta persoanele suferinde, inspirându-se din exemplul oferit de Mântuitorul Hristos în Evanghelia Sa.

Implicarea participanților în cadrul proiectului a avut un ecou profund în rândul comunității euharistice, stârnind reacții emoționante și generozitate. 

Mobilizarea resurselor financiare necesare desfășurării inițiativei s-a realizat printr-o colaborare exemplară, implicând atât contribuții individuale, cât și sprijin din partea companiilor, autorităților locale sau primăriilor.

În urma procesului de jurizare desfășurat la nivelul celor patru Protopopiate din cadrul Episcopiei, un număr de 9 proiecte, distinse cu premiile I, II și III la această etapă intermediară, au fost transmise Centrului Eparhial pentru validare și deciderea portofoliului câștigător .

Dintre proiectele supuse evaluării la nivel eparhial, parohia Ortodoxă Toplița II și VI, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Municipiul Toplița, jud. Harghita, a excelat, obținând prima poziție prin proiectul intitulat „Hristos în mijlocul nostru”. 

Locurile imediat următoare s-au acordat Parohiei „Duminica tuturor Sfinților” – Călimănel, Protopopiatul Călimani, jud. Harghita (locul II), Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Sita Buzăului, Protopopiatul Buzăul Transilvan, jud. Covasna (locul III), Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Sfântu Gheorghe, Protopopiatul Sfântu Gheorghe, jud. Covasna (mențiune I) și Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Bilbor, Protopopiatul Călimani, jud. Harghita (mențiune II).

Fiecare dintre proiectele prezentate Centrului Eparhial a atras atenția în mod deosebit și a primit felicitări pentru implicarea exemplară, fiind totodată încurajate să continue în aceeași manieră înfăptuirea faptelor bineplăcute lui Dumnezeu spre sporirea vistieriei nesecate a binecuvântărilor revărsate de Acesta peste credincioșii din această parte de țară.

Etapa eparhială a jurizării a avut loc cu binecuvântarea chiriarhului eparhiei, a Preasfințitului Părinte Andrei, în data de 29 aprilie 2024, la sediul Centrului Eparhial din  Municipiul Miercurea Ciuc, din comisie făcând parte dna. Prof. Mîndru Elena – Inspector Școlar în cadrul ISJ Harghita, dna. Prof. Budeanu Simona – disciplina Limba și literatura română, Pc. Pr. Arhid. Puiu-Tudor Ioan – Inspector pentru tineret și Pc. Pr. Dr. Panciu Laurențiu-Gabriel – Consilier Cultural al Episcopiei Covasnei și Harghitei.

Sectorul Catehetic și pentru activități cu tineretul al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei