Marți, 8 mai 2018, când în Biserica Ortodoxă este pomenit Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Mănăstirea Prislop și-a sărbătorit hramul istoric. Cu acest prilej, Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi, în frunte cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei. Din soborul de ierarhi au mai făcut parte Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Episcop Daniil și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Preasfințitul Părinte Episcop Daniil a rostit un cuvânt de învățătură despre Apostolul iubirii, Sfântul Evanghelist Ioan Teologul, cel care prin Evanghelia sa ne inițiază cel mai adânc în tainele Duhului și ale Împărăției lui Dumnezeu. Stând lângă pieptul lui Iisus Hristos la Cina cea de Taină și la picioarele Crucii Sale, Ioan ni-L descoperă cu putere pe Dumnezeu adevărat, ca Dumnezeu al Iubirii și Lumină a lumii.

Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a mulțumit ierarhilor, preoților și credincioșilor pentru prezența la Sfânta Liturghie în această zi de sărbătoare pentru așezământul monahal hunedorean.

La final, soborul slujitor a săvârșit o slujbă de pomenire la mormântul Părintelui Arsenie Boca, aflat în cimitirul mănăstirii.

Sursă: Episcopia Devei și Hunedoarei