În Duminica a 8-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor în cadrul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a spus: „Sfântul Evanghelist Matei în această Pericopă Evanghelică ne vorbește despre una din minunile pe care le-a făcut Domnul Iisus cu natura, înmulțind cinci pâini și doi pești și hrănind cinci mii de bărbați afară de femei și de copii. Este o minune pe care o face Dumnezeu fără participarea omului. Mântuitorul Hristos a auzit că Sfântul Ioan Botezătorul a fost ucis de către Irod. Supărat și întristat se retrage în Galileea, pe malul lacului Ghenizaret, în apropierea cetății Tiberiada. Mulțimile se iau după El. Văzându-i, Mântuitorului i se face milă de ei, de bolnavii care au venit după El, toți sperau într-o însănătoșire trupească și sufletească. Cei patru evangheliști ne spun că îi vindecă pe toți bolnavii și le vorbește până seara târziu. Spre seară, Ucenicii vin la El și îi spun: „Locul este pustiu și iată vremea a trecut; dă drumul mulțimilor ca să se ducă prin sate să-și cumpere de mâncare”(Matei 14; 15). Spre surprinderea lor, Învățătorul le spune: „Nu trebuie să se ducă, dați-le voi să mănânce” (Matei 14; 16). De unde să aibă ucenicii la ei atât de multă hrană încât să sature atâția oameni? Relatând minunea, Evanghelistul Ioan dă un amănunt în plus. Andrei, fratele lui Simon Petru, află că există în mulțime un băiat care avea la el cinci pâini de orz și doi pești. Peștele are o semnificație simbolică, peștii luați din apă au simbolul morții, dați ca hrană a vieții, ei deveneau simbolul lui Hristos Înviat, care prin Înviere a dat un nou sens vieții și morții. Evanghelistul Marcu ne spune că Iisus a poruncit ucenicilor să așeze mulțimea pe iarbă în mod organizat, în cete de câte 50 și câte 100 de oameni și acum urmează minunea: „Iisus luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer a binecuvântat, a frânt, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulțimilor și au mâncat toți și s-au săturat. La urmă au strâns rămășițele de fărămituri, 12 coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați afară de femei și de copii” (Matei 14; 19-21). După obiceiul oriental, numai bărbații ședeau jos, în timp ce femeile și copiii stăteau în picioare și primeau hrana de la capii de familie. În această minune vedem toate momentele de la instituirea Sfintei Euharistii. Cele 4 verbe, a lua, a binecuvânta, a frânge și a da sunt prezente la instituirea Euharistiei, dar le avem și în relatarea acestei minuni. Fărămiturile și cele 12 coșuri pline prefigurează Sfânta Euharistie în cei 2000 de ani de la instituirea ei. Într-o rugăciune din cadrul Dumnezeieștii Liturghii spunem așa: „Cel ce se mănâncă pururea și niciodată nu se sfârșește”. Iisus Hristos este Pâinea Vieții care o consumăm în viața noastră pământească. El ne hrănește aici, pentru dincolo.”

Răspunsurile la strană au fost date de către Corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc.

 

Foto credit: Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu