În după-amiaza zilei de 15.06.2016, la orele 17.00, în parohia Chichiș, Protopopiatul Sfântu Gheorghe, a avut loc întâlnirea duhovnicesc-literară numită generic Seara Românească, prilejuită de împlinirea a 127 de ani de la mutarea la ceruri a Poetului Mihai Eminescu.

         Evenimentul a debutat cu slujba Parastasului marelui Poet național Mihai Eminescu și a vretnicului de pomenire Schiarhimandrit Iustin Pârvu, de la Mănăstirea Petru Vodă, precum și a marilor personalități locale adormite întru Domnul, săvârșită sub protia Preasfințitului Părinte Andrei, în mare sobor de preoți și diaconi.

A urmat apoi începând cu ora 18 o mare serbare a sentimentului poetic autentic eminescian în clădirea Căminului Cultural din localitate, programul cuprinzând poezie și cântec inspirate din opera marelui poet, susținut de tineri interpreți din Eparhie, dar și de ASCOR Brașov,  fiind și prilej de lansare a unui volum de cultură și tradiție intitulat „Însemne ale nemuririi eminesciene”, ce a apărut sub semnătura doamnei Catinca Agache.

Atât la slujba Parastasului, cât și în Căminul Cultural, Preasfinția Sa a îndemnat pe cei aflați de față cu ocazia acestei mari sărbători a localității, preoți și credincioși, să își păstreze dreapta credință, limba și tradițiile, rămânând aleși prieteni ai casei lui Dumnezeu, sămânță a ortodoxiei și cuminți copii ai unei mame iubitore: Biserica.

Întregul eveniment a fost gândit și găzduit, în urma parteneriatului realizat între Parohia Orodoxă Chichiș și Asociația „Români pentru Români” sub binecuvântarea Preasfinției Sale, Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei.

 

A consemnat Pr.drd.Panciu Laurențiu-Gabriel.