Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, astăzi 02 Februarie 2021, la Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Zencani, Protopopiatul Călimani, județul Harghita.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Ierarhul a spus: „La 40 de zile după rânduiala Legii Vechi trebuia dus pruncul la Templu. Se duceau la îndeplinire două dintre prevederile Legii Vechi: slujba curățirii femeii după naștere și închinarea noului născut la Templu. Orice femeie trebuia să aducă jertfă de ispășire o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Orice băiat trebuia închinat Domnului în amintirea eliberării evreilor din robia egipteană. Așa a făcut și Sfânta Fecioară Maria. Evanghelistul Luca ne spune că în Ierusalim trăia un om drept și temător de Dumnezeu cu numele Simeon căruia: „I se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până nu-L va vedea pe Hristosul Domnului” (Luca 2, 26). A venit la Templu din îndemnul Duhului în momentul în care era adus Pruncul Iisus. Bătrânul Simeon a primit în brațele sale pe Prunc, Darul se aduce înaintea Dăruitorului, iar el a rostit cuvintele cunoscute care au intrat în slujba Vecerniei: „Acum slobozește pe robul Tău Stăpâne după cuvântul Tău, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32). Dreptul Simeon i-a binecuvântat pe Sfânta Fecioară și pe Iosif, prezincându-le suferințele care vor urma. În continuarea acestor relatări Sfântul Evanghelist Luca menționează că Dreptul Iosif cu Fecioara Maria și cu Pruncul Iisus s-au întors în Nazaret, „iar copilul creștea și se întărea cu Duhul, plin de înțelepciune, iar Harul lui Dumnezeu era cu El” (Luca 2, 39-40).”

Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de credincioșii din parohie și din parohiile învecinate.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oficiat slujba de binecuvântare a lucrărilor care au fost efectuate la poarta de intrare în curtea bisericii.

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Alexandru Moroianu