În Sfânta și Marea Joi, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit astăzi 13 Aprilie, Sfânta Liturghie a „Sf. Vasile cel Mare” unită cu Vecernia iar seara Denia celor 12 Evanghelii în Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc înconjurat de un sobor de preoți și diaconi slujitori ai Catedralei.

În cuvântul adresat credincioșilor prezenți, Preasfinția Sa a spus: „Evangheliștii sinoptici au consemnat despre patimile și moartea Mântuitorului Iisus Hristos iar mulțimea sensurilor duhovnicești este copleșitoare și uimitoare. Sfânta Scriptură a prevăzut moarte Mântuitorului. Natura înconjurătoare s-a comportat cu respect față de Cel care a creat-o: „Soarele s-a întunecat, Pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat și catapeteasma Templului s-a rupt.” Aceste Sfinte Evanghelii ne dăruiesc binecuvântare și putere din puterea lui Hristos. Vedem un lucru deosebit, în fiecare categorie de oameni, sunt unii care se îndepărtează de Hristos, ostili, cu dușmănie și indiferență dar sunt și fideli până la capăt, Maica Domnului, Sfântul Ioan Evanghelistul, Iosif din Arimateea și Nicodim. Ponțiu Pilat sub presiunea cărturarilor și fariseilor cedează și le face voia pentru a nu își pierde scaunul. Noi să rămânem fideli ucenici ai Mântuitorului Hristos așa cum fidel a rămas Sfântul Ioan Evanghelistul.”

La sfârșitul Denie Preasfinția Sa a binecuvântat mulțimea credincioșilor îndemnându-i să fie statornici, ucenici ai celui care pentru noi și pentru a noastră Mântuire a pătimit, S-a îngropat și a Înviat a treia zi după Scripturi.