Denia din Vinerea Mare a Prohodulului Domnului fost săvârșită la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc de către Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi format din slujitorii Catedralei.

Taina șederii Domnului în Mormânt este taina smereniei Lui până la capăt. Slujba Prohodului, compusă de Iosif Studitul este unul din cele mai frumoase imne de înmormântare, de speranță și de laudă a lui Dumnezeu pentru iubirea Lui smerită față de noi. Slujba aceasta conține teologia îmbinată cu poezia, metafora cu sentimentul prezenței Mântuitorului Iisus Hristos. Cel ce este viața, cel ce dă viață la toată făptură, creatorul cerului și al pământului se pune în mormânt „În mormânt, Viață / Pus-ai fost, Hristoase / Plecăciunea Ta cea multă preamărind”, se smerește Dumnezeu, renunță la slava și smerenia cea marea. Taina înmormântării Mântuitorului Hristos ca și taina Crucii ne arată iubirea smerită a lui Dumnezeu, ne arată că Dumnezeu nu vrea să fie iubit cu forța, El poate fi acceptat sau respins. El S-a lăsat respins, omorât și înmormântat. Această smerenie a Lui Hristos a acceptat chip de sclav, omorât prin răstignire.

„Noi prin participarea la slujba Prohodului Domnului, ne-am răstignit și ne-am îngropat duhovnicește împreună cu Hristos, iar în noaptea următoare la miezul nopții sufletele noastre se vor umple de bucuria Învierii Lui” a spus Preasfinția Sa.

 

Consilier Comunicații Media Alexandru Moroianu