Astăzi, 15 August 2020, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului la Mănăstirea Izvoru Mureșului din județul Harghita.

La Chinonic, Preasfințitul Părinte Galaction a rostit un bogat cuvânt de învățătură legat de Praznicul Adormirii Maicii Preacurate.

La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Andrei a îndemnat poporul binecredincios: „Este o mare bucurie să te întâlnești cu Maica Luminii. Să ne vedem, noi pe tine Preacurată și tu pe noi. Există o icoană foarte veche de pe timpul Sfântului Constantin Brâncoveanu în care un apostol stă cu mâna la obraz mirându-se lângă trupul Maicii Sfinte. Parcă ar vrea să ne spună, a murit Preacurata și noi să o îngropăm? Cum este cu putință ca trupul ei îndumnezeit să fie dat putreziciunii? Icoana Adormirii Maicii Domnului reprezintă icoana curăției omenești. La rugăciunea Maicii Sfinte, Fiul ei a început să facă minuni dumnezeiești la nunta din Cana Galileii salvând demnitatea familiei, Sfânta Taină pe care a întemeiat-o Dumnezeu Tatăl”.

Preasfinția Sa a adus mulțumiri lui Dumnezeu și Maicii Sfinte pentru că ne-a învrednicit să ajungem acest Praznic Dumnezeiesc în care ne-am rugat să înceteze noua molimă care zguduie omenirea. A mulțumit Preasfințitului Părinte Galaction și însoțitorilor Preasfinției Sale, soborului slujitor, cântăreților și tuturor credincioșilor prezenți.

Prohodul Maicii Domnului 14.08.2020

Sfânta Liturghie 15.08.2020

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Alexandru Moroianu