Sâmbătă, 21 mai 2016, a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului Național de Creație Biserica şi Şcoala din sufletul meu.  Premierea a avut loc, la finalul Sfintei Liturghii, în altarul de vară al Catedralei Patriarhale de către Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel. Elevii au primit diplome și premii iar  profesorii coordonatori și preoții parohi au primit Diploma Omagială.

În cuvântul său, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române i-a îndemnat pe copii să participe la concursurile naţionale organizate de Patriarhia Română subliniind că aceste concursuri au ca scop întărirea credinţei: „Felicităm pe toţi copiii câştigători, pe profesorii şi profesoarele care i-au îndrumat şi îi încurajăm să participe, ei şi alţii, la următoarele concursuri naţionale organizate de Patriarhia Română împreună cu Eparhiile din ţară. Aceste concursuri organizate de Biserică au ca scop întărirea credinţei, dar şi scoaterea în evidenţă a diferitelor talente, mai ales la învăţătură. Suntem bucuroşi că majoritatea au venit îmbrăcaţi în costume naţionale. Aceasta ne dă speranţa că tineretul creştin ortodox din România păstrează tradiţiile noastre care au străbătut veacuri”, a spus Patriarhul României. Concursul s-a desfăşurat în perioada 15 decembrie 2015 – 21 mai 2016 şi a fost organizat cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, prilejuit de „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti la împlinirea a 300 de ani de la moartea sa martirică. Concursul a avut trei secţiuni: literară ( Vrabie Cristiana, cls. a-X-a); artistică ( Iosub Petronela, cls. a-XII-a) şi multimedia ( Mihăilă Daria, cls. a-X-a) și s-a desfășurat în 3 etape: la nivelul protopopiatelor (15 martie – 10 aprilie 2016); la nivel eparhial (11 aprilie – 9 mai 2016); la nivel naţional (cu premierea pe 21 mai 2016).  În urma evaluării de către comisia delegată de Preasfinția Sa  Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, alcătuită din Inspector Școlar Prof. Mândru Elena, Inspector eparhial pentru Cateheză și Tineret, Pr. Panciu Laurențiu-Gabriel și Profesor de Limba și Literatura Română, Prof. Cozariuc Luminița-Ramona, în data de 9 mai 2016, s-a decis  ca Portofoliul câștigător a locului I, intitulat „Hristos în mijlocul nostru”  să revină Parohiei Bălan, Protopopiatul Miercurea-Ciuc, Orașul Bălan, Jud. Harghita, reprezentată de Părinții Parohi Cristian Cristinoi și Zaharia-Marius Munteanu, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu”, sub îndrumarea Prof. Dr. Nemeș Cristina-Gabriela, fiind implicați un număr de 59 de educabili, elevi ai claselor IX-XII. Atmosfera a fost una de sărbătoare, dat fiind faptul că a coincis cu hramul Catedralei Patriarhale, Sfinții Împărați Constantin și Elena. Acest lucru l-au remarcat și elevele premiante: ”A fost un lucru minunat, cred că unic în viața mea. Am trăit clipe minunate căci o Liturghie cu atâția arhierei și mitropoliți și cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, nu am mai participat. Acest lucru m-a emoționat foarte mult” ( Vrabie Cristiana); ”Bătaia clopotelor și mulțimea de credincioși m-au făcu să mă simt mai aproape de Dumnezeu. Dat fiind faptul că întreaga slujbă s-a ținut pe podium, am văzut ceea ce se petrece în tot cadrul Sfintei Liturghii și după ce se închid ușile Sfântului Altar. Acest lucru m-a emoționat și pe mine” ( Mihăilă Daria). Remarcăm faptul că organizarea întregului eveniment s-a datorat unui grup de voluntari, studenți din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxe care s-au ocupat de cel mai mic detaliu și, pentru acest lucru le mulțumim.

 

Prof.dr. Nemeș Cristina Gabriela