La trecerea dintre ani în Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit rugăciunile de mulțumire la trecerea dintre ani.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a îndemnat credincioșii prezenți „ Să ne amintim mereu de înaintașii noștri care au ținut trează în Ardeal conștiința românească, limba românească, setea de libertate și de unitate. Să ne amintim că și Biserica a fost la datorie așa cum se cuvine în milenara istorie a luptei pentru unire și că la Alba Iulia au fost prezenți reprezentanți ai clerului și români iubitori de patrie în frunte cu Patriarhul Miron Cristea, toplițeanul nostru drag. Bucuria care au avut-o ei văzând înfăptuită unirea este și bucuria noastră, astăzi, când sărbătorim Centenarul Marii Uniri.”

Să dea Bunul Dumnezeu să avem un an binecuvântat și multe realizări duhovnicești în calea mântuirii.