Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a oficiat astăzi 13 Noiembrie 2017 Sfânta Liturghie în Parohia Valea Mare protopopiatul Buzăul Transilvan județul Covasna cu ocazia zilei în care Biserica noastră ortodoxă îl cinstește și serbează pe Sfântul Ioan Gură de Aur.

Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură adresat credincioșilor a subliniat: „ Astăzi facem pomenirea dascălului și luminătorului Bisericii, stâlp și temelie a propovăduirii pocăinței, Sfântul Ioan Gură de Aur sau Sfântul Ioan Hrisostom. În timpul anului Bisericesc doar zece zile pe an nu se săvârșete Duminica Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan ci Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Astăzi îl pomenim în mod deosebit pe Sfântul Ioan Gură de Aur și ne rugăm lui să ne dăruiască iertarea păcatelor și să mijlocească în fața Tatălui Ceresc pentru noi. Coroana tuturor scrierilor lui este Slujba Sfintei Liturghii, s-a inspirat din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Sfântul Ioan s-a născut în Antiohia Siriei, tatăl său se numea Secund iar mama sa Antuza. La vârsta de 18 ani a plecat în Atena unde a devenit un foarte bun filozof și orator în urma studiilor. În mănăstire râvna, rugăciunea, smerenia și dragostea duhovnicească l-a caracterizat. În timp ce predica o femeie din popor a exclamat: „Învățătorule duhovnicesc, Gură de Aur” fântăna ta este adâncă iar funia minții noastre este scurtă și nu poate ajunge la adâncimea cuvintelor tale. De atunci a primit apelativul Gură de Aur. Moare exilat din cauza urii și zavistiei de către împărăteasa Eudoxia în Bitinia în data de 14 Septembrie 407.”

Răspunsurile la strană au fost date de către Cvintetul Anatoly din Brașov. Preasfinția Sa a sfințit noua capelă cu hramul Învierea lui Lazăr din incinta Bisericii și a oficiat slujba parastasului pentru cei trecuți în veșnicie.