Dacă în anul 1938, sub Preotul Aurel Negoiescu se împlinea visul de mai mult de 10 ani al Parohiei Gheorgheni din Protopopiatul Oituz, ca arvună a lucrării duhovnicești a comunități euharistice din comuna urbană Gheorgheni, prin lucrarea sfințitoare a vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae Bălan, astăzi 23 aprilie 2018, bunii credincioși păstoriți de Preotul Nan Antim, la 80 de ani de ființare, și-au primit Ierarhul, în persoana Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei.

Într-un sobor lărgit de preoți și diaconi s-a săvârșit slujba Sfintei Liturghii, iar Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură în care a întărit suflete celor prezenți, amintindu-le de istoria zidirii acestui sfânt locaș și de jertfa cea bineplăcută lui Dumnezeu a tuturor celor ce se ostenesc cu ridicarea de casă văzută Dumnezeului ceresc, precum și de răsplata primirii împărăției nevăzute pentru toți cei care cred Lui.

Datorită amplelor lucrări de înfrumusețare de nivel administrativ, dar și duhovnicesc a Părintelui Paroh Antim Nan, Preasfinția Sa a oferit acestuia „Crucea Eparhială pentru Clerici a Episcopiei Covasnei și Harghitei”, ca îndemn de sporire a activității pastorale și îndemn spre continuarea lucrărilor demarate.

După terminarea slujbei a avut loc binecuvântarea lucrărilor exterioare ale Bisericii.