Astăzi, 24 Iunie 2019, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Valea Mare înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a spus credincioșilor: „Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut din părinții Zaharia și Elisabeta, pentru că nu aveau copii erau socotiți blestemați de Dumnezeu. De aceea cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu nădejde multă s-au rugat până la adânci bătrâneți să îi binecuvinteze Dumnezeu. Intrând în templu să tămâieze, preotului Zaharia i-a vestit Arhanghelul Gavriil, că va naște un fiu și îi va pune numele Ioan. Pentru că s-a îndoit în cuvântul îngerului a fost pedepsit de Dumnezeu neputând să mai vorbească, până când s-a născut cel mai mare om născut din femeie. Auzind vecinii și rudele ei, că Domnul a mărit mila Sa față de ea se bucurau împreună, iar în ziua a opta au venit să taie împrejur pruncul și voiau să îi pună numele Zaharia după numele tatălui său. Mama Elisabeta a zis „Nu!”, ci se va chema Ioan. L-au întrebat și pe Zaharia și cerând o tăbliță el a scris: „Ioan este numele lui”. În aceste nume vedem o profundă semnificație ebraică. Zaharia înseamnă – Dumnezeu și-a amintit, Elisabeta – Dumnezeu S-a odihnit, iar Ioan – Dumnezeu a avut milă. Deosebirea între Sfântul Ioan Botezătorul și Apostolii Domnului este că Mântuitorul nu l-a avut de ucenic, dar credea în dumnezeirea Lui, a dat mărturie evreilor că Domnul Hristos este Mesia cel mult așteptat.

Credincioșii prezenți au primit binecuvântări din partea ierarhului.