La invitația Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a participat luni, 25 Iulie 2016 la hramul Mănăstirii „Sf. Ana” din Municipiul Orșova județul Mehedinți.

Din soborul de ierarhi a făcut parte Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Andrei a subliniat faptul că : „Drepții Părinți Ioachim și Ana erau îmbodobiți cu două virtuți : postul și rugăciunea, prin care cel care se smerește îl biruie pe diavol, iar părinții Maicii Domnului s-au smerit și au primit dezlegarea nerodirii la bătrânețe”.

Răspunsurile la strana au fost date de corala Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin. La finalul Sfintei Liturghii, Ierarhul locului, Preasfințitul părinte Nicodim a mulțumit ierarhilor, preoților slujitori și credincioșilor prezenți la hram și a evidențiat rolul monahismului la sudul Dunării.

 

Consilier Comunicații Media Alexandru Moroianu