În cadrul evenimentelor dedicate Anului omagial al a rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și a Anului comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț, miercuri, 12 octombrie 2022, în Parohia „Buna vestire” Mănăstirea Cașin II din Protopopiatul Onești s-au desfășurat o serie de evenimente duhovnicești.
Astfel cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte IOACHIM Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, în seara zilei de 11 octombrie s-a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia și slujba Utreniei. Miercuri, 12 octombrie, la primele ore ale dimineții, în singura biserica ce îl are ocrotitor pe Sfântul Simeon Noul Teolog s-a oficiat slujba Ceasurilor urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească.

Delegatul ierarhului locului a fost Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei. Din soborul preoților slujitori au făcut parte, pe lângă părintele protopop Ioan Bârgăoanu, protopop de Onești și parohul bisericii din Mănăstirea Cașin, părinți consilieri și protopopi din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost pomeniți, pe lângă cititorii bisericii, și pustnici care au viețuit în decursul timpului în Munții Cașinului.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Andrei a evidențiat rolul rugăciunii în viața creștinului, precum și în lucrarea Bisericii, accentuând pe atenta folosire și gestionare a timpului pentru cele duhovnicești.
La final, părintele protopop Ioan Bârgăoanu a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru binecuvântarea primită pentru organizarea acestui eveniment, precum și Preasfințitului Părinte Andrei pentru prezență și slujire. Din partea comunității aflate sub ocrotirea Sfântului Simeon Noul Teolog, părintele protopop a oferit preasfinției sale un aranjament floral însoțit de o icoană pictată pe lemn, reprezentându-i pe sfinții isihaști.
Totodată, părintele protopop a ținut să mulțumească Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru susținerea primită în edificarea unui lăcaș de închinare dedicat marelui mistic bizantin.
Evenimentul din această zi a ținut să marcheze o tradiție veche atribuită Sfântului Munte Athos, aceea de a-l pomeni și în data de 12 octombrie pe Sfântul Simeon Noul Teolog.
Totodată, manifestarea se înscrie în activitățile Protopopiatului Onești dedicate celor 1000 de ani de la nașterea în ceruri a sfântului isihast, dintre care amintim Simpozionul International „Tainei Omului Firescul Rugăciunii” desfășurat în luna februarie a anului 2022.

Sursă: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului