Astăzi, 12 Noiembrie Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit Sfânta Liturghie la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Livezi județul Harghita înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Preasfinția Sa a rostit în cuvântul de învățătură: „Parabola samarineanului milostiv este relatata numai de Sfântul Evanghelist Luca. Cadrul Parabolei a fost creat de întrebările ispititoare ale învățătorului de lege. Învățătorul de lege era teolog și jurist, cărturar din tagma fariseilor. Răspunsul dat în fața Mântuitorului Hristos a fost în spiritul legii „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tăi și din toată puterea ta și din tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți”( Luca 10;27) Școala rabinică a acreditat ideea ca aceste doua porunci că Dumnezeu și aproapele cuprind Legea și Proorocii. Porunca iubirii evreii o rosteau de două ori pe zi ca pe o rugăciune. Ierusalimul se află la o distanță de 30 de km de Ierihon, se numește valea Wadi Kilt – Calea Sângelui. Legea interzicea să te atingi de muribunzi, așa se explică faptul că preotul legii vechi și levitul au trecut pe lângă el „Să nu se spurce prin atingerea de mort din poporul lor”(Levitic 21;2). Samarineanul îl duce la casa de oaspeți, toarnă untdelemn și vin, veche rețetă orientală, dă doi dinari gazdei și îi promite că ce va mai cheltui va da înapoi. Iisus era acuzat că ar fi samarinean, de aceea El nu rămâne dator nimănui.”

După Sfânta Liturghie Preasfinția Sa a binecuvântat lucrările care s-au efectuat la acoperișul Sfintei Bisericii și în exteriorul ei. Cei prezenți au primit binecuvântări din partea ierarhului locului.