În perioada 22-26 august 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Ortodox al Covasnei și Harghitei, s-a desfășurat în localitatea Tulgheș, Protopopiatul Călimani, județul Harghita, cea de-a treia ediție a Taberei „Bucurie în tinda Bisericii”, eveniment organizat de către parohiile ortodoxe din comună, Școala Gimnazială Tulgheș, Primăria Tulgheș și autoritățile locale.

Tabăra, aflată la cea de-a treia ediție, adună în pridvorul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Tulgheș peste 170 de copii și tineri, atât de naționalitate română cât și de cea maghiară. În cadrul activităților de tabără s-au numărat ateliere de handmade și creație, comunicare, muzică și dans, tir cu arcul dar și un workshop dedicat Centenarului Marii Unirii, numit „România Mare 100”. Echipa formată din 15 animatori socio-educativi și responsabili de ateliere, coordonată de Marian Dumitru Rugină, a implementat în decursul a cinci zile de tabără un program variat de activități și jocuri, special concepute pentru a atrage și dezvolta creativitatea și educația copiilor. Totodată, în cadrul acestor acțiuni s-au aflat și pr. Ciudin Lucian de la Parohia Sângeroasa, pr. Vasile Tănase de la Parohia Poiana Veche și pr. Țepeș Matei de la Parohia Tulgheș, părinții spirituali ai taberei, care au săvârșit rugăciunile de dimineață, cele de seară, au spovedit participanții și i-au împărtășit cu Sfintele Taine în cadrul Sfintei Liturghii de duminică, 26 august a.c., slujba fiind oficiată în mijlocul comunității din Tulgheș.

„Copiii învață principii sănătoase de viațăînsușite din Evanghelia Mântuitorului Hristos”

„Vreme de cinci zile copilașii din Tulgheș, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, s-au putut bucura de activități deosebite, atât în sânul Bisericii, a școlii din localitate, dar și în mijlocul comunității. Această tabără nu ar fi avut loc fără sprijinul câtorva persoane importante dar mai cu seamă, fără ajutorul lui Dumnezeu, drept pentru care suntem datori să aducem mulțumire. Bunul Dumnezeu să primească sfânta rugăciune, jertfa tuturor celor care s-au ostenit în organizarea și susținerea acestei tabere, iar nouă tuturor să ne dea sănătate, lungime de zile și întru toate bună sporire pentru mântuirea sufletelor noastre” ne-a relatat părintele Matei Țepeș, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Tulgheș, organizator.

„Cu emoție și bucurie am încheiat a treia ediție a Taberei «Bucurie în tinda Bisericii» și totodată a treia tabără vara aceasta în județul Harghita. Am avut copii de etnie maghiară, am avut peste 170 de participanți care s-au înscris la toate activitățile taberei, timp de cinci zile. De asemenea, pe lângă ateliere, tinerii au participat la o drumeție frumoasă, sus pe un platou în munte, unde am desfășurat activități în mijlocul naturii. Mulțumim organizatorilor, Primăriei comunei Tulgheș și Consiliului local, parohiilor ortodoxe din Tulgheș și școlii gimnaziale care s-au implicat enorm în activitățile taberei. Suntem foarte bucuroși, am fost 15 animatori ajutați de câțiva voluntari din comună și sperăm ca în Tulgheș să dăinuiască această frumoasă tradiție în care copiii învață principii sănătoase de viață, încercând să se unească, să dialogheze și să conviețuiască în spiritul civic, valori însușite dinEvanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos”  declarat Marian-Dumitru Rugină, directorul taberei.

Anul acesta în Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei s-au desfășurat trei ediții de tabără în diferite localități din județul Harghita: Tabăra „La poalele Călimanilor” Bilbor; Tabăra „Bucurie în tinda Bisericii” Tulgheș și Tabăra „La umbra Bisericii” Gheorgheni.