Astăzi, 22 Ianurie 2017, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia Barcani, protopopiatul Întorsura Buzăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Andrei le-a vorbit credincioșilor prezenți despre înțelesul duhovnicesc al pericopei evanghelice citite astăzi în cadrul Sfintei Liturghii. Zaheu vameșul, funcționar al autorităților romane de ocupație, dorea să-l vadă pe Iisus. Se urcă într-un sicomor, ce l-a determinat să dorească acest lucru? O simplă curiozitate sau dorea să se convingă că este Mesia prezis de prooroci? Dumnezeu Omul văzându-i sufletul lui îi spune: „ Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân” (Luca 19;5). Cinstea dată de Domnul Iisus îl face pe Zaheu să se căiască de tot ceea ce a făcut rău. Acest om mic de statură dar mare la suflet îi spune lui Dumnezeu: „ Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva întorc împătrit”. Prin credință și căință sinceră, Zaheu a luat o hotărâre eroică, o reîntoarcere de pe drumul păcatelor la o viață nouă în Hristos. Zaheu devenind milostiv s-a mântuit spune Mântuitorul: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”, adică s-a refăcut legătura cu Dumnezeu cel milostiv, omul are libertatea de a alege dacă urmează sau nu Evangheliei iubirii milostive a lui Dumnezeu. Hristos a venit în lume ca să o mântuiască, nu a o pierde. La a doua venire, când va venii în slavă va venii să judece vii și morții.

Preasfinția Sa a acordat distincția Crucea eparhială pentru mireni Domnului Colonel Cristian – Elly Paliștan, Inspector Șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov pentru ajutorul acordat Episcopiei Covasnei și Harghitei în perioada 2000-2015 când a fost la comanda Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna. În semn de prețuire față de Episcopia Covasnei și Harghitei Domnul Colonel Cristian – Elly Paliștan a acordat Placheta de Onoare a Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.

 

Sectorul Media și Comunicații