Marți, 03 octombrie 2017, Centru Eparhial al Episcopiei Covasnei și Harghitei a devenit gazdă pentru evenimentul cultural intitulat „Lideri ai comunității românești din județul Harghita – apărători ai Bisericii strămoșești și ai Neamului românesc”, în cadrul căruia au fost elogiate un număr de 12 personalități laice, dar și religioase, care s-au remarcat prin viața lor, închinată binelui comun, socio-cultural și religios.

Cuvântul de început a fost luat de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, care a vorbit celor prezenți despre imaginea lui Hristos, care se oglindește-n cei care-I fac voia, devenind pentru cei evocați în cadrul lucrărilor colocviului Martor al vredniciei faptelor acestora.

Materialele au fost lecturate-n prezența unor membri ai familiilor celor amintiți, precum și a unor personalități locale importante. Au fost de față și membrii ai autorității locale Harghitene, remarcându-se prezența Domnului Prefect Andrei-Jean Adrian.

De asemenea au existat luări de cuvânt din partea celor prezenți, care și-au amintit cu aleasă considerație despre figurile iconice ale istoriei contemporane și prezente, ca făuritori de cultură și identitate națională.