Pe data de 13 aprilie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, la inițiativa doamnei Georgeta Bogoș, profesor de istorie din cadrul Colegiului Național „Octavian Goga”  din Miercurea-Ciuc, dimpreună cu cercetașii din Centrul Local „Orion” Miercurea- Ciuc, s-a organizat o frumoasă acțiune filantropic-misionară, care a avut drept scop înfrumusețarea  împreună cu PC.Pr. Florin-Nicolae Bănucu, profesor de religie la Colegiul Național „Octavian Goga” din Miercurea- Ciuc, a vechii biserici ortodoxe din localitatea Ciucsângeorgiu cu hramul „Sf.M.Mc.Gheorghe”.

Această podoabă a arhitecturii locale, este monument istoric, cu statutul de filie a parohiei  din localitatea Sâncrăieni, protopopiatul Miercurea-Ciuc, județul Harghita.

În doar câteva ore, prin implicarea tuturor celor prezenți, sfântul locaș de închinare și-a recăpătat chipul de lumină, fiind gata de a aduce bucuria duhovnicească în inimile tuturor celor care vor intra spre a se închina într-însul.

Prilejuită de sărbătorirea festivă a Hramului din data de 23 aprilie 2019, cu  binecuvântarea Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, s-a săvârșit o slujbă înălțătoare în cinstea pomenirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, la care au luat parte credincioși și clerici din maternă, precum și un sobor de preoți din împrejurimi.