Sâmbătă, 23 septembrie a.c., cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Andrei, un grup de 17 tineri dimpreună cu coordonatorii proiectului ”Drumul către Lumină”-ediția a doua, au desfășurat un pelerinaj la mănăstirile din județul Covasna. Proiectul este desfășurat pe o perioadă mai îndelungată de către Asociația Social Educativă Andrei Șaguna în parteneriat și cofinanțare cu Consiliul Județean Harghita, prin implicarea Sectorului de cateheză și tineret și a Sectorului Social Filantropic în cadrul Centrului Cultural ”Miron Cristea”, în care copii desfășoară mai multe activități educative formale și nonformale, după care a urmat partea practică, de vizitare a Mănăstirii Mărcuș aici existând și Asociația de Binefacere Sfânta Iustina, unde sunt adăpostiți un număr de 12 copii, îngrijiți de maicile ce viețuiesc aici.

Drumul a continuat pe la Mănăstirea Sita Buzăului, Mănăstirea Comandău, Mănăstirea Valea Mare, unde tinerii aflați în căutarea ”Luminii”, au găsit locuri binecuvântate, oameni primitori care se ostenesc pentru a conduce pe această cale pe toți cei care le trec pragul.