Vineri 03 noiembrie 2017, la Miercurea Ciuc, militarii Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” au aniversat 101 ani de la înfiinţarea primelor trupe de vânători de munte, prilej cu care Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit serviciul religios, adresând tot odată și arhiereasca sa binecuvântare pentru toți cei prezenți.

Începând cu ora 10.00, la Monumentul Ostaşului Necunoscut s-a desfășurat ceremonia militară şi religioasă de cinstire a memoriei eroilor vânători de munte, apoi pe Platoul central din faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, militarii Marii Unități de vânători de munte, au prezentat o amplă expoziţie de tehnică militară, armament şi materiale specifice trupelor de vânători de munte.

La acest moment festiv au luat parte și autoritățile administrative centrale și locale, numeroși tineri, elevi ai școlilor din localitate, precum și un număr însemnat de locuitori ai urbei.