La praznicul Sfintei Treimi credincioşii din Sibiu au venit la Catedrala mitropolitană din cetate pentru a participa la sărbătoarea hramului mamei tuturor bisericilor din Ardeal.Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată de trei arhierei: Înaltpreasfințitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei şi Preasfinţitul Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei. De asemenea, în soborul slujitor s-au aflat consilieri eparhiali, protopopi, cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu şi alţi slujitori ai sfintelor altare.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Anastasis” al Catedralei Episcopale din Deva, dirijat de Paul Kladni, împreună cu membrii Coralei „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. dr. Dan Alexandru Streza.

În cuvântul de învăţătură, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei  a prezentat credincioşilor învăţătura ortodoxă despre Sfânta Treime: „Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt reale, egale şi distincte, adică există numai o întâietate, nu există o deosebire de Fiinţă. Dumnezeu-Tatăl este principiul, dar este egal cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, Dumnezeu-Fiul este egal cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar Dumnezeu-Duhul Sfânt este egal cu Tatăl şi cu Fiul. Există între Persoanele Sfintei Treimi relaţiile care le definesc pe Ele ca Persoane. Tatăl naşte din veci pe Fiul, Fiul este născut din veci din Tatăl, El se întrupează şi se naşte din Fecioara Maria, luând trup omenesc. Duhul Sfânt purcede din Tatăl, se odihneşte în Fiul, nu purcede şi din Fiul. Dacă sunt reale, egale şi distincte, între cele trei Persoane ale Sfintei Treimi există relaţii pe care Sfinţii Părinţi le-au numit teologic, întâi «perihoreză», adică ele se întrepătrund, locuiesc una într-alta fără a se amesteca, iar a doua relaţie se numeşte «apropriere», contrariul lui «propriu», adică o Persoană a Sfintei Treimi poate avea în totalitate ceea ce au celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi. Dacă Dumnezeu-Tatăl este Atotbun şi Fiul şi Duhul Sfânt sunt la fel”, a subliniat ierarhul.Totodată, Preasfințitul Andrei a vorbit apoi despre Catedrala mitropolitană din Sibiu construită în vremuri de restriște pentru neamul românesc și închinată Preasfintei Treimi și care de peste un secol se află în sărbătoare în Lunea de după Rusalii subliniind permanența Cinzecimii în Biserică şi prezenţa Sfântului Duh.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a oferit distincţia„Crucea şaguniană pentru clerici” la trei dintre colaboratorii de la centrul mitropolitan: Consilierului cultural, Pr. Lect. Dr. Emanuel Pavel Tăvală, Inspectorului eparhial, Pr. Nicolae Cătălin Mirişan și Consilierului social-misionar, Pr. Dr. Adrian Roman. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a acordat distincția „Crucea şaguniană pentru laici ” domnului Sebastian Șebu, Subprefectul județului Sibiu, domnului Dan Nanu, director executiv al Direcției pentru cultură a județului Sibiu şi domnului Ioan Cucean, de la Aeroportul Internațional Sibiu.

Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu oferirea premiilor pentru cele trei parohii din Arhiepiscopia Sibiului care au ocupat primele trei locuri la etapa eparhială a Concursului naţional catehetic „Rugăciunea în viața mea”. Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a oferit diplome şi cărţi coordonatorilor şi elevilor care au fost premiaţi la Olimpiada Națională de Religie 2022.

Pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane, cele două coruri menţionate, acompaniate de o fanfară, au interpretat Imnul Naţional de stat, cântarea „Binecuvântează, Doamne, România” şi „La mulţi ani!”, sărbătoarea continuând apoi în duh de rugăciune, credincioșii putând să se închine până în seara zilei de hram la cinstitul brâu al Maicii Domnului care se găsește la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, adus fiind de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia.

Articol preluat: Mitropolia Ardealului