În ziua în care prăznuim Înălțarea Domnului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta Liturghie în pridvorul Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae și Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc.

Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură a spus credincioșilor: „Praznicul Înălțării Domnului este pomenit de Sfântul Evanghelist Luca care relatează în detaliu și Cartea Faptele Apostolilor. Învierea este legată de Înălțare, Iisus Hristos Domnul confirmă că are carne și oase și risipește duhurile, gândurile rele ale apostolilor. Adunați la ceasul mesei, când intră Domnul Hristos prin ușile încuiate la apostoli, le tâlcuiește scripturile. Pe Muntele Măslinilor se comportă ca un preot, îi binecuvintează și avem scena de mandat de trimitere la apostolat. A fost nevoie de Înălțare pentru a se împlini scripturile, Psalmul 109 și capitolul 7 din Daniel. Mântuitorul Hristos devine Împărat când este întronizat în fața Tatălui Ceresc. Praznicul este cinstit 9 zile, Sfântul Dionisie Areopagitul ne spune că a stat câte o zi la cele 9 cete îngerești până ajunge în fața Tatălui Ceresc. Iisus Hristos prin această lucrare ne arată că este Împărat asupra Cerurilor. Acest adjectiv, Hristosul, este unsul Domnului care împlinește cele 3 lucrări: de Profet, de Împărat și de Preot. Mântuitorul Iisus Hristos s-a înălțat pe tronul Slavei fiind Fiul veșnic al Tatălui.

La fiecare Sfântă Taină preotul rostește „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh”. Lucrare pe care o vedem astăzi la acest Praznic Împărătesc”.

La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a oficiat slujba de pomenire a eroilor neamului care s-au jertfit pentru neam, credință și țară. Această hotărâre a fost luată de Sfântul Sinod al BOR în anul 1920, această decizie a fost consfințită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 și 2001 prin care această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească – Ziua Eroilor.

Răspunsurile la strană au fost date de către o parte din membrii Coralei „Pocrov” a Catedralei Episcopale.

 

 

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Alexandru Moroianu