În Duminica a 29-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a spus: „Minunea vindecării celor 10 leproși este consemnată de evanghelistul Luca în capitolul 17 versetele 12-19. Mântuitorul Iisus Hristos mergea spre Ierusalim, ultimul drum spre cetatea sfântă înainte de Sfintele Pătimiri. Era undeva la granița dintre Galileea și Samaria. Se știe că samarinenii schismatici nu vedeau cu ochi buni pelerinajul celor din Galileea la Ierusalim. La intrarea în acest sat îl întâmpină 10 bărbați leproși care cereau milă de la Dumnezeu Omul, întradevăr a avut milă față de ei. Cuvântul milă ne amintește de nenorocirea pe care o implica lepra. Ea devora întreg trupul omului, era o boală molipsitoare, de aceea leproșii erau scoși afară din cetate, trebuia să locuiască în peșteri, în văi ascunse, în locuri izolate ca nimeni să nu poată să se atingă de ei. Izolarea producea și o suferință sufletească. Mântuitorului făcândui-se milă le spune: „Mergeți și vă arătați preoților!”, pentru că în astfel de cazuri, potrivit Cărții Leviticului capitolul 13 versetul 14 doar preotul putea să constate vindecarea și să se pronunțe în reintegrarea celui izolat în societate. Pe când mergeau ei pe cale spre preoți, cei zece s-au vindecat. Unul dintre ei care era samarinean, ceea ce înseamnă că ceilalți nouă erau iudei, văzând că s-a vindecat a socotit că cel dintâi lucru pe care a trebuit să-l facă ar fi acela de a se întoarce și a-i mulțumi Binefăcătorului său și așa și face! Mântuitorul Hristos îi spune samarineanului recunoscător :„Scoală-te și dute, credința ta te-a izbăvit.” (Luca 17; 19). Adică te-ai vindecat de boală. Intrarea în legătură duhovnicească cu Dumnezeu Omul înseamnă începutul mântuirii dar nu și mântuirea în sine.”
Răspunsurile la strană au fost date de corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc.