De Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Mănăstirea „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Făgețel, județul Harghita.

În cuvântul de învățătură, adresat credincioșilor după otpustul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a reamintit despre sărbătoarea pe care o prăznuim astăzi: „Evanghelistul Ioan, în capitolul 12, versetele de la 1 la 18, prezintă această lucrare de mântuirea a lui Dumnezeu Omul, de a intra în Cetatea Ierusalimului înainte de Sfintele Sale pătimiri. Această Duminică a Floriilor ne reamintește de drumul făcut de Mântuitorul Iisus Hristos, adică intrarea triumfală în Cetatea Ierusalimului. Acesta era cea din urmă intrare a lui Iisus în Ierusalim, înainte de Pătimirea și Învierea Sa. Mântuitorul intră în Cetate ca un Împărat al păcii, iar mulțimile de oameni, care îl întâmpinau, îl recunoșteau ca fiu al lui David și Împăratul lui Israel. Asemenea locuitorilor cetății lui David care au sărbătorit intrarea triumfală a Mântuitorului, așa și astăzi credincioșii de pretutindeni sărbătoresc acest praznic binecuvântat, purtând în mâini ramuri de salcie, cântând imnuri de bucurie și de biruință. Cum îl întâmpinăm noi pe Domnul Iisus Hristos în sufletele noastre? În primul rând, prin participarea la Sfânta Liturghie, în această zi de bucurie, ținând în mâini ramuri de salcie, care simbolizează recunoștința noastră pentru ceea ce a făcut Domnul Iisus pentru noi și pentru a noastră mântuire, iar în al doilea rând, petrecând săptămâna pătimirilor Mântuitorului în post, rugăciune și spovedirea păcatelor, primind dezlegare de la duhovnic pentru a ne cumineca cu Sfintele Taine. Să ne reamintim de cuvintele Mântuitorului care le-a rostit după intrarea în Cetate: „cât aveți Lumina credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii” (Ioan 12, 36).” 

Mulțime de credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine,  în această zi de praznic Împărătesc, iar la finalul slujbei Preacuviosul Părinte Ieromonah Pantelimon Chifu, viețuitor al Sfintei Mănăstiri Făgețel,  a fost hirotesit Protosinghel de către Ierarhul locului.

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu