Astăzi, 18 Noiembrie 2018, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghita a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a spus: „Bogatul a avut un an foarte bogat, roadele s-au dublat, s-au triplat și el s-a întrebat: ”Ce voi face că n-am unde să adun roadele mele.” (Luca 17;12) Atunci a venit glasul lui Dumnezeu și zise: „Nebunule….smintitule, lipsitule de minte, nu ai gândire bună.” Un bogat foarte singuratic, nu are femeie, nu are copii, nu are rude, iar moștenirea va fi a nimănui. Bogatul era egotist, trăia numai pentru el, s-a închis în el, credea că numai lui i se cuvine avuția. Omul din fire se naște egoist dar depinde de părinți cum îl educă, în duh creștin sau răzvrătit. Reversul egoismului este generozitatea, mărinimie, inimă mare. Alte vicii, egocentrismul – toți trebuie să se miște în jurul tău, egolatria – adorat de supușii săi, păcatul suveranilor supremi, dictatorii. Bogatul vorbea cu sufletul zicându-i: „Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani, mănâncă, bea, veselește-te!”(Luca 19;12) Sufletul nu mănâncă avuții pământești, el se hrănește cu rugăciune. Gândurile bogatului toate sunt la viitor, transferă prezentul într-un viitor iluzoriu, nu era sigur că îi va aparține. Pe fondul de nebunie al minții vorbește cu sufletul lui. Vine Dumnezeu și îi zice: „Lipsitule de minte, nu eu îți voi lua sufletul, alții vor cere de la tine sufletul tău!” Un astfel de suflet nu este dorit de Dumnezeu ci de diavoli, iubitorii de avuții. Concluzia Pericopei Evanghelice este un avertisment universal :„Așa se întâmplă cu cel ce își adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.” (Luca 12;21) Un suflet sensibil se îmbogățește în Dumnezeu pentru că are rațiune cerească și lasă loc să intre Dumnezeu. Unde a greșit bogatul? Când a crezut că poate bucura sufletul cu materii pământești. A uitat și de Dumnezeu și de oameni. I s-a dat un semn dar l-a interpretat rău, în loc să îi mulțumească lui Dumnezeu a amestecat sufletul cu avuții trecătoare. Dumnezeu i-a dat un semn, belșugul material dar el prin lăcomie s-a îndepărtat de toate.

Mesajul Evangheliei de astăzi este să știm ce trebuie  să facem cu belșugul primit de la Dumnezeu, să nu îi facem sufletului eternitate aici pe pământ.

Răspunsurile la strană au fost date de corul de copii al Colegiului Liviu Rebreanu din Miercurea Ciuc, dirijat de Doamna Profesoară Loredana Bijec.

La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a citit Pastorala Sfântului Sinod din prima duminică a Postului Nașterii Domnului.