La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Izvoru Mureșului, județul Harghita, a avut loc marți, 10 septembrie, prima sinaxă a exarhilor, stareților și starețelor așezămintelor monahale din cele cinci eparhii ale Mitropolia Ardealului. Lucrările au fost prezidate de Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

La sinaxă au fost prezenți și episcopii sufragani Mitropoliei Ardealului: Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, precum și Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Sinaxa a avut teme de discuție foarte actuale pentru viața monahală din Mitropolia Ardealului și pentru misiunea la care sunt chemați monahii și monahiile din cele cinci eparhii. Stareții și starețele prezenți la sinaxă au avut posibilitatea să se roage împreună la Sfânta Liturghie, iar apoi să participe la discuțiile din cadrul întâlnirii.

„Ostași în oastea lui Hristos”

În cuvântul de binecuvântare, IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit monahilor prezenți despre vocația aparte de care se bucură viețuitorii așezămintelor monahale și despre misiunea lor de a fi duhovnici și îndurmători spirituali pentru oamenii care vin să se roage în mănăstirile și schiturile din Mitropolia Ardealului.

„Monahii și monahiile sunt ostași în oastea lui Hristos și de aceea poartă acest costum militar-spiritual, dar mai ales poartă o vocație specială. Am dorit ca de la sinaxele făcute de fiecare în eparhiile noastre să facem și o sinaxă pe Mitropolia Ardealului pentru că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis să se facă aceste întâlniri și pe Mitropolii. Mitropolia este o unitate spirituală și administrativă în care legătura dintre ierarhi se face mult mai bine decât la întâlnirile la Sfântul Sinod și am dori ca în misiunea noastră să ne fiți alături. Bogăția unei eparhii constă în numărul de mănăstiri și mai ales în valoarea vocațională. Avem nădejdea că Dumnezeu și Maica Domnului care ocrotește toate mănăstirile noastre va rândui să vină la mănăstirile noastre oameni care simt această vocație. Ne dorim ca toți să fim într-o unitate de rugăciune”, a subliniat ierarhul.

În cadrul sinaxei au fost discutate și problemele confruntate de exarhatele eparhiale, de mănăstirile și schiturile din eparhiile Mitropoliei Ardealului.

Sursă: Mitropolia Ardealului

Foto credit: Episcopia Covasnei și Harghitei