Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la aniversarea a 84 de ani de activitate a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Bucureşti, 17 mai 2020:


Satul românesc – o armonie a omului cu natura

Frumusețea şi unicitatea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” pe care o exprimă întregul ansamblu de monumente originale, adunate într-o concepție muzeologică proprie, de prezervare a patrimoniului artistic popular românesc, constituie o autentică mărturie a istoriei satului românesc tradițional, care este în mare măsură istoria poporului român.

Moștenirea satului românesc transmisă până la noi, deşi modestă material, este însă plinăde bogății artistice, de semnificații spirituale, culturale şi morale.

Lumea satului românesc s-a impus printr-o arhitectură a lemnului de o mare valoare artistică, cu realizări originale, practice sau inspirate din particularitățile mediului natural înconjurător.

Construcțiile satului tradițional românesc impresionează prin simplitate şi armonie, încântă privirea atât prin proporții, cât şi prin decor.

Arhitectura sobră, cu siluete zvelte, cu stâlpi care subțiază volumele, conferăeleganță şi dinamism şi reflectă principiile de armonie a omului cu natura.

Casele țărănești, gospodăriile, bisericile, toate construcțiile care formează muzeul satului românesc, au fost integrate inițial în arhitectura geografică a satului, de aceea ele reprezintă o simbioză între om şi natură, o artă în care sunt folosite materii vii, astfel încât vegetația şi anotimpurile, lumina şi umbra, jocul apelor şi culorile cerului intervin mereu cu multiplele lor schimbări, ca un calendar viu al vieții, cu simbolice repetiții şi frumuseți, care ne îndemnă să căutăm şi frumusețile cerești, netrecătoare.

Astăzi, la împlinirea a 84 de ani de existență, vocația şi misiunea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” este la fel de actuală.

Într-o lume în care efectele negative ale globalizării duc la sărăcirea valorilor culturale şi naţionale, suntem chemați să redescoperim importanța cunoașterii şi cultivării culturii naționale, a credinței și a tradițiilor populare, prin susținerea și promovarea simbolurilor și proiectelor culturale de exprimare demnă a identității naționale.

Aducem un omagiu pios de recunoștință memoriei fondatorului acestui muzeu: Dimitrie Gusti, regelui Carol al II-lea, precum şi tuturor celor care au contribuit la menținerea şi îmbogățirea muzeului de-a lungul timpului.

Astăzi, felicităm pe Doamna Director Conf. Dr. Paulina Popoiu şi pe toţi ostenitorii acestui valoros şi venerabil Muzeu Naţional al Satului şi implicit al Sufletului românesc.

Întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Radio România Cultural