Obștea monahală de maici de la Mănăstirea „Schimbarea la Față a Domnului”de la Sita Buzăului s-a bucurat duhovnicește în prima zi a Postului Mare împreună cu ierarhul locului la slujba Pavecerniței Mari și a Canonului Mare al Sf.Andrei Criteanul.

Cel care a compus Canonul cel Mare, Sf.Ierarh Andrei Criteanul, Episcop al Gortynei din Creta s-a născut în anul 660 în Damasc din părinți iubitori de Dumnezeu. Schima monahală a îmbracat-o în Frăția Sfântului Mormânt la Ierusalim, participă la Sinodul VI Ecumenic ca delegat al Patriarhului Ierusalimului. În 692 este hirotonit arhiereu remarcându-se ca un bun liturghisitor, predicator și mare misionar în insula Creta. Este socotit ca cel dintâi autor de canoane liturgice. Trece în veșnicie în anul 740 în orașul Eresos din insula Mitilinii Lesbos. Canonul de pocăință are 250 de stihuri așezate în nouă pesne. După fiecare stih pe glasul 6 funebru se cântă stihul Miluiește-mă Dumnezeule, Miluiește-mă! însoțit de o închinăciune.

În cuvântul de învățătură Preasfințitul Andrei a subliniat: „ Această perioadă de post este o perioadă de pocăință pentru tot ceea ce am făcut rău și perioadă de luminare a sufletului cu prezența sfințitoare a lui Dumnezeu prin Sfânta Împărtășire Euharistică. Păcatul pe care îl descrie canonul cel mare nu este al unui singur om ci al firii omenești căzute. Elementul care susține rugăciunea de pocăință sunt lacrimile căinței cum ne indeamnă Sfântul Ioan Damaschinul. Cântările Bisericești au fost compuse de monahi care s-au rugat și au plâns o viață întreagă și care s-au învrednicit de lacrimile pocăinței. Împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur strigăm către tine Doamne: „Îți dăruim ceea ce avem, postul, ca să primim ceea ce nu avem, nepătimirea”.

 

Consilier Comunicații Media Alexandru Moroianu