Ziua de 9 martie a fiecărui an reprezintă un important reper duhovnicesc în calendarul creştin ortodox prin cinstirea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevasta. De asemenea, această zi poartă cu sine şi o altă însemnătate întrucât a fost declarată, prin Legea nr. 247/05.11.2011, Ziua  Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989.

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a fost oficiat parastasul la Cimitirul Municipal Vechi din Miercurea-Ciuc, în faţa Troiţei ridicate în cinstea deţinuţilor politici anticomunişti care au fost închişi în Penitenciarul Miercurea-Ciuc. Slujba a fost oficiată de către PC Pr. Bijec Teodor, PC Pr. Oltean Paraschiv şi PC. Pr. Budeanu Vasile din cadrul Centrului Eparhial.

Menţionăm faptul că Troiţa a fost ridicată cu sprijinul substanţial al obştii de maici de la Mănăstirea Vladimireşti, judeţul Galaţi, în semn de cinstire a celor zece deţinuţi politici anticomunişti care şi-au sfârşit viaţa în Penitenciarul Miercurea-Ciuc, printre care s-a aflat şi monahia Mihaela-Marieta Iordache († 1963) de la Mănăstirea Vladimireşti.

Prin această slujbă de pomenire s-a evidenţiat faptul că sacrificiul suprem pe care l-au făcut înaintaşii noştri a însemnat apărarea valorilor naţionale cu însăşi prețul vieții, iar această moştenire sfântă trebuie dusă mai departe de generaţia noastră şi de cele ce vor urma întrucât dragostea de ţară, de neam şi de credinţa strămoşească constituie fiinţa noastră românească dreptmăritoare peste veacuri.

Dumnezeu să le primească jertfa în ceruri, iar pomenirea lor să fie din neam în neam!

 

Sectorul Comunicații Media