Joi, 14 septembrie 2023, în ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului a fost zi de sărbătoare. Cu prilejul sărbătoririi hramului, Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, împreună cu soborul slujitor. La slujbă a fost prezent și Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corul așezământului monahal, din care fac parte și eleve ale Seminarului Teologic „Sfânta Ecaterina”.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Episcop Andrei care a vorbit credincioșilor prezenți despre prefigurarea Sfintei Cruci încă din Vechiul Testament, când Moise a înălțat șarpele de aramă în pustie pentru a scăpa pe iudei de la moarte. În Noul Testament, după răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos pentru neamul omenesc, Sfânta Cruce a primit putere sfințitoare și mântuitoare, devenind dătătoare de viață pentru cei ce o cinstesc și se închină cu credință.

Arhipăstorul hunedorean, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor, a rostit un cuvânt despre mărturisirea pe care fiecare o împlinește atunci când se însemnează cu Sfânta Cruce, vestind pe Hristos Cel ce a suferit răstignire pe Cruce și apoi a biruit moartea prin Înviere. După cuvântul de mulțumire adresat soborului de arhierei, preoți și diaconi împreună slujitori, reprezentanților autorităților locale, viețuitoarelor așezământului monahal și tuturor credincioșilor pelerini, Preasfinția Sa a dat citire Actului de conferire a Ordinului „Maica Domnului Rugătoarea” acordat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preacuvioasei stavrofore Pavelida Munteanu, Stareța Mănăstirii Prislop.

La finalul Sfintei Liturghii, soborul slujitor a oficiat o slujbă de pomenire la mormântul Părintelui Arsenie Boca, aflat în cimitirul așezământului monahal.

Articol preluat: Episcopia Devei și Hunedoarei