Astăzi, 28 Octombrie 2018, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit slujba de sfințire a Paraclisului „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Parohia Ortodoxă Imper păstorită de Preotul Lupu Ion, după care a săvârșit Sfânta Liturghie.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a evidențiat lucrarea sfințitoare a târnosirii Sfinte Mese. Referitor la Pericopa Evanghelică, Preasfinția Sa a spus: „ Evanghelia de astăzi aduce în atenția noastră două persoane, una în vârstă de 12 ani care era pe moarte, iar alta care suferea de 12 ani. Aceste minuni s-au întâmplat în cel de-al doilea an al propovăduirii Sale. Mai marele Sinagogii, Iair, l-a rugat să intre în casa sa, suferința fiicei era mai presus de interdicțiile Legii iudaice care îi interziceau comunicarea și comuniunea cu „dezidenții”. Hristos Domnul fără insistență a dat curs invitației rabinului știind că o va ajuta pe copilă. În drum s-a întâlnit cu femeia bolnavă care avea curgere de sânge de 12 ani, apropiindu-se de Iisus puterea vindecătoare de care avea nevoie femeia a ajutat-o și i s-a oprit curgerea sângelui. Prin credință imposibilul a devenit posibil, femeia făcând parte dintr-un popor ostil lui Dumnezeu. Mântuitorul se comportă ca un părinte, ne arată că nimeni nu este necurat când are o suferință. Credința lui Iair L-a determinat pe Mântuitorul să meargă în casa lui și a făcut o afirmație pe care numai Dumnezeu o putea face „Nu plângeți, n-a murit, ci doarme!” Moartea fetiței a devenit somn, Fiul lui Dumnezeu trece în lumea de Dincolo și spune: „copilă, scoală-te!” și a înviat copila. Hristos nu i-a mustrat ci le-a dat semn, îndemnul de a crede leagă cele doua minuni între ele, moartea a fost înfrântă, iar viața a fost afirmată pentru veșnicie.”

La sfârșitul Sfintei Liturghii toți cei prezenți au primit binecuvântare de a intra în Sfântul Altar să se închine la Sfânta Masa, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce. Ierarhul a mulțumit tuturor ctitorilor și binefăcătorilor acestui Sfânt Locaș în care cele 39 de familii ale parohiei Imper se vor ruga lui Dumnezeu în Casă nouă.

La ceasul Vecerniei Preasfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi instalează preot pe Preacucernicul Preot Bota Iulian în Parohia Crasna din protopopiatul Buzăul Transilvan județul Covasna.