Astăzi 12 Decembrie 2020, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon și Pogorârea Duhului Sfânt” din Valea Mare.

Ierarhul în omilia sa a spus credincioșilor: „Sfântul Spiridon s-a născut în localitatea Aski din Cipru, a fost păstor de oi. Numele Spiridon înseamnă coșuleț, de aceea Sfântul toată viața sa a purtat pe cap un coșuleț împletit din papură. A fost căsătorit și a avut o fiică Irina care a intrat în cinul monahal, moare înaintea tatălui său. Rămâne văduv și ia drumul vieții ascetice. Un moment important după ce ajunge ierarh este participarea sa la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325 unde mărturisește Treimea cea de o Ființă și nedespărțită în faptă când cu rugăciune strânge cărămida în mână, iar cele trei elemente se arată în chip minunat. Focul se ridică sus, pământul rămâne în palmă și apa curge jos. În troparul Sfântului este consemnat acest fapt „Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule, Spiridoane părintele nostru!”. Trece la cele veșnice în anul 348 la vârsta de 78 de ani. Sfântul lui trup după plecarea la ceruri devine sfinte moaște. El este ocrotitorul olarilor, al bolnavilor și al călătorilor. Este Sfântul grabnic ajutător, dovadă că papucii se uzează în timpul călătoriilor nevăzute. Sfintele lui moaște se află în Mitropolia de Kerkira – Grecia în Catedrala care îi poartă numele.”

Preasfinția Sa a felicitat pe preotul paroh Nicolae Floroiu pentru frumoasa lucrare de a zidi biserica nouă împodobită cu pictură și obiecte bisericești. Răspunsurile la strană au fost date de către corala Anatoly din Brașov.

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Alexandru Moroianu