În data de 19 Iulie 2016, la Mănăstirea „Sfântul Ilie Tezviteanul”  a avut loc slujba Privegherii  săvârșită de către Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Înaintea începerii slujbei a fost scoasă la închinare Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, aflată în Biserica de lemn , care în anul 1928 a fost sfințită în apa Iordanului de către vrednicul de pomenire, Patriarhul Miron Cristea.

Astăzi, 20 Iulie 2016, la Așezământul monahal „Sfântul Ilie Tezviteanul” din Toplița a avut loc Sfânta Liturghie cu ocazia sărbătoririi hramului. Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei împreună cu Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii au slujit Sfânta Liturghie fiind înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi. Sfânta Liturghie a fost împodobită de hirotonia întru preot a părintelui diacon Pintilie Ciprian. După terminarea Sfintei Liturghii a avut loc slujba parastasului părinților Patriarhului Miron Cristea, care se află în cripta de sub biserică.

Preafințitul Visarion în cuvântul de învățătură a spus: „Ne aflăm astăzi într-un loc binecuvântat, unde ne-am strâns pentru a ne pleca genunchii în fața Sfântului Altar mulțumind Părintelui Luminilor, pentru toată darea cea bună si toate binefacerile știute și neștiute pe care le revarsă din cer asupra fiecăruia dintre noi. Am venit astăzi cu credință în suflete pentru a ne adăpa de la acest izvor purururea dătător de speranță și încredere puternică în Dumnezeu și a ne bucura împreună de sărbătoarea „Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul” pe care Sfânta noastră Biserică îl prăznuiește în fiecare an la 20 Iulie. Această zi ne aduce aminte de acest mare prooroc, care ne îndeamnă la credință jertfelnică, dragoste, apropiere mai mare de Izvorul tuturor darurilor cerești. Acesta a trăit înainte cu 800 de ani de venirea în lume a Mântuitorului și Domnului nostru Iisus Hristos. Proorocul Ilie rămâne și pentru noi, cei de astăzi, o icoană a credinței, a dragostei jertfelnice. Este un prototip al Mântuitorului care cu 800 de ani înaintea Domnului Hristos a săvârșit minuni, a propovăduit cuvântul cel adevărat, de aceea Biserica noastră îl cinstește într-un mod deosebit. Rămâne o făclie luminoasă pentru viața Bisericii și astăzi și în veacurile care vor venii. Să îl rugăm și noi pe Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul, Proorocul cel cu nume mare care este stăpânul trăsnetelor și al fulgerelor după tradiția noastră românească,să ne ocrotească și să ne păzească cu sfințitele lui rugăciuni și să ne insufle și nouă duhul sfințeniei”.

Consilier Comunicații Media Alexandru Moroianu