De ziua praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a savârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, în Catedrala Episcopală ,,Acoperământul Maicii Domnului” și ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În această sfântă zi de Praznic luminat, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog, Alexandru Apostol, fiu al Preacucernicului Părinte Apostol Dumitru, Protopop al Protopopiatului Călimani, județul Harghita.

Pastorala intitulată ,,Păstorii – Apostoli ai Nașterii Domnului” , a Preasfințitului Părinte Andrei, a fost rostită astăzi la momentul potrivit, de către Preacucernicul Părinte Protopop Apostol Dumitru, în Catedrala din Miercurea Ciuc.

Răspunsurile la strana au fost date de către Corala ,,Pocrov”, a Catedralei Episcopale, care a susținut cu ocazia slăvitului Praznic un frumos recital de colinde tradiționale.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Ierarhul locului i-a urat noului diacon Alexandru, slujire curată și neprihănită și i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți  la acest Praznic luminat care cu drag l-am așteptat.

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu

Foto credit: Botond Búzás