În Duminica Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a spus: „Pericopa evanghelică care s-a citit astăzi de la evanghelistul Matei capitolul 9 versetele 27-35, înfățișează două minuni săvârșite de Mântuitorul Hristos în nordul Țării Sfinte, în Capernaumul Galileii. Doi orbi cereau cu stăruință vindecare. Isaia prorocul ne spune: „V-a deschide ochii orbilor”( 43; 7), Iisus Hristos lumina lumii vine să dea lumină orbilor după credința lor. Vestindu-L în tot ținutul acela au adus l-a El un mut având demon, Hristos se comportă diferit, a scos demonul și mutul a grăit, iar mulțimile exclamau: „Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel”. Pericopa evanghelică a acestei duminici ne prezintă smerenia Mântuitorului și recunoștința celor doi orbi. Hristos ascultă rugăciunile celor infirmi și bolnavi și îi tămăduiește. Acești doi orbi au devenit dascăli ai rugăciunii, ai credinței și ai recunoștinței. Au devenit dascăli misionari ai credinței și vestitori ai milostivirii dumnezeiești.”

Răspunsurile la strană au fost date de Corala Pocrov a Catedralei Episcopale.