Beneficiarii acestei tabere au fost copii aflați în ciclul gimnazial de școlarizare , încadrați în clasele V-VIII, provenind din mai multe orașe și sate ale eparhiilor implicate în Proiect, reprezentanți ai membrilor centrelor de tineret de pe raza celor trei Episcopii care au obținut rezultate deosebite la activitățile derulate în Scolile din care provin, dar și în centre, precum și Preoți coordonatori, formatori și voluntari- proveniți dintre foștii beneficiari ai Edițiilor Taberelor din anii trecuți.
Cei 25 de copii prezenți au participat pe parcursul acestei săptămâni la două ateliere artistice – unul de sculptură în lemn și altul de pictură și de asemenea la un program de rugăciune și formare duhovnicească precum și, la un program de jocuri și drumeții în aer liber și o plimbare cu barca pe Dunăre cu vizitarea zonei Ostrov. Tabăra a debutat cu un moment de rugăciune săvârșit de preoții prezenți și a continuat cu jocuri de intercunoaștere între copiii sosiți din diferite locuri ale țării, finalitatea fiind vernisarea lucrărilor realizate pe parcursul acestei săptămâni, dar sfințirea lor de ierarhul locului, Preasfinția Sa, Lucian, Episcopul Caransebeșului.

 

A consemnat Pr.drd.Panciu Laurențiu Gabriel,

Inspector Eparhial Tineret și Cateheză.