În perioada 14 – 18 august, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Andrei, a avut loc tabăra de pictură, artă și tradiție populară „Din suflet pentru sufletul satului românesc”, în satul Remecioara din județul Maramureș. Aceasta a fost organizată de către Parohia Ortodoxă Remecioara, Protopopiatul Ortodox Chioar, la invitația Asociației „Casa Maramureșană”, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Bixad, Protopopiatul Sfântu Gheorghe. Beneficiarii taberei au fost 37 de tineri cu vârste între 9 și 17 ani din localitatea Miercurea – Ciuc și satele Livezi și Bixad.

În seara zilei de 14 august, grupul de copii coordonat de către Pr. Mihai Mogoșescu și de către doamnele preotese Loredana Bijec, Aurelia Suciu și Ioana Racz, a avut parte de o primire călduroasă, găzduirea făcându-se în cadrul familiilor din cuprinsul Parohiei Remecioara.

La praznicul „Adormirii Maicii Domnului”, hramul parohiei, copiii, sub îndrumarea doamnei preotese Loredana, au dat răspunsurile la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la momentul cuvenit. Dintre aceștia o parte s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, a avut loc un concert de pricesne și cântece de pelerinaj închinate Maicii Domnului, susținut de către maestrul Grigore Leșe împreună cu grupul de tineri. Ziua a continuat cu programul cultural de cântece și dansuri la șură „Credința și Tradiții a satului românesc”.

Vineri, în prima parte a zilei, după rugăciunea de dimineață, copiii au participat la activitățile propuse de către voluntarii Asociției Studenților Creștini Ortodocși – filiala Baia Mare, ce au avut ca scop descoperirea elementelor și particularităților geografice și etnografice a  diferitelor zone ale Maramureșului. În partea a doua a zilei, voluntarilor ASCOR li s-au alăturat doi studenți din cadrul Facultății de Arte Plastice din Cluj-Napoca, propunând copiilor ateliere de pictură, olărit și bricolaj. După rugăciunea de seară, copiii împreună cu organizatorii și gazdele taberei au participat la focul de tabără, bucurându-se și de prezența unor artiști de muzică populară din zona Maramureșului.

Ziua de sâmbătă a fost dedicată unui mic pelerinaj în Maramureșul istoric. Primul obiectiv vizitat a fost Muzeul Memorial „Vasile Lucaciu” de la Șișești, unde copiii au putut descoperi casa, școala, biserica și mormântul părintelui Dr. Vasile Lucaciu, precum și importanța păstrării valorilor identitare naționale românești. Această „lecție” de istorie a fost întregită de vizitarea „Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței” – Sighetul Marmației. Pelerinajul a continuat cu vizitarea mănăstirilor Petrova și Bârsana.

În ultima zi a taberei, după săvârșirea Sfintei Liturghii, a avut loc premierea participanților, fiecare primind câte o diplomă și o icoană din partea părintelui Ioan Krauciuc, parohul comunității euharistice din Remecioara.

Acesta a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei tabere, nădăjduind ca această colaborare să continue. Părintele Mihai Mogoșescu mulțumit părintelui Ioan pentru frumoasa primire și găzduire, precum și domnului Mircea Mihnea, președintele Asociației „Casa Maramureșană”, fără de care acestă tabără nu ar fi putut să fie organizată.

Câteva impresii ale tinerilor participanți:

Această tabără de creație și folclor românesc, a fost un loc unde am întâlnit copii diferiți și am legat multe prietenii, uniți de un singur țel: Dumnezeu”

 „Pentru mine această tabără a fost minunată. Am cunoscut oameni deosebiți care ne-au primit cu multă căldură și ospitatlitate pe parcursul acestor cinci zile, reușind să ne pătrundă în inimi. Fiecare clipă petrecută împreună ne lega din ce în ce mai tare. Am vizitat locuri interesante, am cumulat informații noi, iar peisajele ce ne-au înconjurat mi-au încântat ochii. Toate acestea au făcut ca despărțirea să fie mult mai grea, finalizată cu câteva lacrimi prelinse pe obrajii noștrii. Mulțumesc pentru tot.”

 „Această tabără a fost o experiență extraordinară. În Remecioara, tradițiile sunt păstrate de sute de ani și asta m-a impresionat cel mai mult. Iar acei oameni, sunt foarte primitori…”

 „Pentru mine această tabără a fost una foarte plăcută. Am trăit în fiecare zi ceva nou. Aș putea să povestesc fiecare zi pe care am trăit-o în Maramureș, deoarece am trăit momente frumoase, iar momentele frumoase nu se uit atât de ușor. Am întâlnit persoane cu suflet bun și cu multă căldură. Această tabără chiar mi-a plăcut și aș vrea să retrăiesc fiecare zi din nou.”